DISTRIBUIȚI
Twitter

Cel puţin 25 de migranţi din America Centrală au murit şi alţi 29 au fost răniţi joi după ce camionul de marfă la bordul căruia se aflau s-a răsturnat pe o autostradă din sudul Mexicului, potrivit unei surse oficiale preluate de AFP, transmite agerpres.

Accidentul s-a produs la circa cinci kilometri de oraşul Francisco Sarabia, în statul Chiapas (care se învecinează cu Guatemala – n. red.), a precizat parchetul local într-un comunicat, fără a furniza informaţii suplimentare.


Citește și: Paul Manafort a fost CONDAMNAT! Ani grei de închisoare pentru fostul şef de campanie al preşedintelui Trump

Drumul pe care a avut loc accidentul nu este folosit în mod obişnuit de migranţi, care în majoritate intră ilegal în Mexic traversând fluviul Suchiate, care delimitează o parte a frontierei cu Guatemala.

Conform unor surse din cadrul parchetului, victimele au intrat pe teritoriul mexican prin regiunea La Mesilla şi au fost apoi transferate în regiunea Los Altos din Chiapas. De acolo, aceşti migranţi şi-au continuat drumul spre centrul statului, pentru a urma o rută mai rapidă către statul vecin Veracruz, în est.

Citește și: Giuseppe Conte se opune unui proiect de tunel între Italia și Franța

În fiecare an, sute de cetăţeni din America Centrală îşi părăsesc ţările – în special Honduras, El Salvador şi Guatemala – fugind de violenţe şi de sărăcie cu speranţa de a ajunge în SUA, în căutarea unei vieţi mai bune, menţionează AFP. Mulţi dintre ei călătoresc în caravane, ca măsură de securitate pe acest drum lung şi periculos, în timp ce alţii apelează la traficanţi de persoane care îi transportă în general înghesuiţi în camioane, în condiţii insalubre.