DISTRIBUIȚI

Academia Suedeză care decernează Premiul Nobel pentru Literatură a anunţat vineri că a numit în fruntea sa un profesor de teorie literară, după un an şi jumătate de la scandalul intervenit în plină mişcare #MeToo care a afectat ca o furtună această venerabilă instituţie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Mats Malm, în vârstă de 54 de ani, care predă teoria literară la Universitatea din Goetheborg, din sud-vestul Suediei, s-a declarat „foarte fericit” pentru nominalizarea sa în postul de secretar permanent al Academiei, unde este de patru membru.


Citește și : Peste 20 de refugiați venezueleni dispăruți, după ce barca în care se aflau s-a scufundat în Caraibe

El îl înlocuieşte astfel pe Anders Olsson care ocupa această funcţie din iunie 2018, după ce eseista Sara Danius a fost obligată să abandoneze conducerea instituţiei în aprilie acelaşi an ca urmare a uriaşului scandal izbucnit în toamna anului 2017.

Scandalul a fost declanşat de Français Jean-Claude Arnault, soţul unei academiciene – care ulterior şi-a da demisia – acuzat de viol şi de hărţuire sexuală. Personalitate influentă a culturii suedeze, intelectualul francez a fost condamnat în decembrie la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Scandalul a dus la amânarea anunţării premiului Nobel pentru Literatură pe 2018, care urmează să fie decernat anul acesta în acelaşi timp cu cel din 2019, pentru prima dată în 70 de ani.

Profund afectată de scandal şi de gestionarea crizei, Academia a înregistrat demisiile în cascadă a peste jumătate dintre cei 18 membri ai săi.

Citește și : Donald Trump va avea o întâlnire oficială cu premierul slovac în data de 3 mai