DISTRIBUIȚI

Un eveniment meteorologic foarte rar s-a produs zilele trecute în nordul regiunii Tasmania din Australia: a nins. Meteorologii spun că este prima dată când ninge din anii 70 încoace şi mulţi dintre locuitorii de aici nu au văzut zăpadă niciodată, transmite şi mediafax.

Localnicii din această regiune sunt încântaţi să vadă zăpadă, unii dintre ei pentru prima dată în viaţă.


Citeşte şi: Furtuna tropicală Isaias a ajuns în Canada, după ce a ucis şase oameni în SUA

Kiani Chippendale, 26 de ani, a declarat pentru CNN că nu a văzut niciodată zăpadă în oraşul Launceston.

„Am stat treji toată noaptea, prea încântaţi să dormim!”, a spus ea, adăugând: „Foarte rar. Niciodată nu a nins aici în oraşul acesta… cel puţin nu de când sunt eu născută”.

Oraşul Launceston a înregistrat în această săptămână cea mai importantă cădere de zăpadă de la începutul anilor ’70, potrivit Australian Broadcasting Corporation.

Citeşte şi: Echipa lui Trump vrea o dezbatere suplimentară cu Joe Biden

„Am fost cu toţii şocaţi şi încântaţi să vedem zăpada. Copiii abia aşteptau să iasă şi să se joace în ea”, a declarat pentru CNN un alt rezident, Stacey Baker: „O surpriză atât de frumoasă pentru un an atât de greu pentru mulţi”.

Precipitaţiile au venit la timp: Tasmania tocmai a avut a doua cea mai secetoasă lună iulie din istorie, potrivit Biroului de Meteorologie.