DISTRIBUIȚI

Procesul în cadrul căruia sunt judecaţi şase bărbaţi acuzaţi de comiterea în 2019 a unui spectaculos furt de bijuterii antice de la Castelul din Dresda (Residenzschloss) a început vineri în oraşul din estul Germaniei, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.  

Cei şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 28 de ani, sunt judecaţi la un tribunal pentru minori, doi dintre ei fiind minori la momentul comiterii furtului, care a avut loc în urmă cu doi ani, pe 25 noiembrie.


Citește și : Xiomara Castro, prima femeie preşedinte în Honduras

Două persoane au pătruns în clădire printr-o fereastră pe care au spart-o şi apoi au distrus cu un topor o vitrină din aşa-numitul „Grünes Gewölbe” („Seiful Verde”), de unde au sustras obiecte datând din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.

Bijuteriile furate nu au fost găsite.

Cei şase se confruntă cu acuzaţi de furt organizat şi incendiere în relaţie cu jaful în timpul căruia au fost sustrase 21 de obiecte conţinând în total 4.300 de diamante şi alte pietre preţioase evaluate la peste 113 milioane de euro (128 de milioane de dolari).

Pagubele aduse castelului au fost estimate la 1 milion de euro.

Procurorii au declarat vineri, în deschiderea procesului, că cei doi care au intrat prin efracţie erau înarmaţi cu un pistol cu amortizor şi un revolver la momentul jafului. Ei cercetaseră locul de mai multe ori şi slăbiseră deja o secţiune dintr-un jgheab din fontă pentru a putea fi rupt mai uşor mai târziu, au spus reprezentanţii acuzării.

Procurorii susţin că spargerea a fost organizată de clanul Remmo din Berlin, o familie extinsă considerată de asemenea de poliţie responsabilă pentru furtul unei monede de aur de 100 de kilograme de la Muzeul Bode din Berlin, în 2017. Nici această monedă nu a fost recuperată şi se crede că ar fi fost tăiată.

Probele care urmează să fie prezentate în cadrul procesului de la Dresda de către procurori includ urme ADN prelevate din maşini şi de la locul faptei, înregistrări video, date digitale şi declaraţii ale martorilor, notează DPA.

O comisie specială numită „Epaulette” („Epolet”) după unul dintre obiectele prădate, continuă investigaţiile.

Citește și : China o lasă pe Michelle Bachelet să viziteze regiunea Xinjiang

Potrivit raportului comisiei, există suspiciuni iniţiale rezonabile ce privesc 40 alţi suspecţi, inclusiv patru agenţi de securitate şi alţi patru posibili complici care i-au ajutat pe răufăcători.

Directoarea generală a Colecţiilor de artă din Dresda (SKD), Marion Ackermann, a declarat că bijuteriile furate din „Seiful Verde” nu pot fi comercializate. „Piesele au fost făcute cunoscute în întreaga lume” şi nu pot fi vândute, a spus ea vineri la postul de radio Bayern 2.