DISTRIBUIȚI

Numărul pompierilor care se luptă cu incendiu izbucnit în Parcul Naţional „Elveţia boemă” din Republica Cehă a crescut de la 150 la 900, potrivit serviciilor de urgenţă, informează DPA, potrivit agerpres.

”Obiectivul nostru este de a reduce suprafaţa afectată pe cât de mult posibil”, a declarat un purtător de cuvânt pentru televiziunea publică CT referindu-se la incendiul care în prezent afectează circa 1.000 de hectare de teren.


Citeşte şi: O camionetă a căzut într-o prăpastie din Peru (VIDEO)! 16 oameni au murit! – Black News

Parcul Naţional „Elveţia boemă” este situat în apropierea graniţei cu Germania, iar incendiul s-a răspândit şi dincolo de graniţă.

Focarul nu a fost încă adus sub control la o săptămână după ce a izbucnit. Suprafeţele problematice includ o zonă denumită Deep Valley şi stâncile de deasupra oraşului de graniţă Hrensko, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

În partea cehă, circa 250 de vehicule de pompieri, precum şi şase elicoptere alături de cinci aeronave pentru stingerea flăcărilor sunt pregătite pentru intervenţie.

Citeşte şi: Cel mai vast incendiu al anului din California continuă să facă ravagii – Black News

Veştile sunt bune pentru cei aproape 100 de rezidenţi ai municipalităţii Vysoka Lipa nevoiţi să-şi părăsească locuinţele pentru a se pune la adăpost din calea flăcărilor care se apropiau. Aceştia s-au putut reîntoarce în casele şi apartamentele lor.

În Hrensko, există temeri potrivit cărora sezonul turistic de vară ar putea fi ratat. Circa 400.000 de persoane participă în fiecare an la excursii în Kamnitz prin Edmundsklamm, un defileu stâncos.