DISTRIBUIȚI

90% dintre bazinele fluviale analizate în mai multe ţări ale Uniunii Europene (UE) vor fi insalubre în 2027, potrivit unui nou studiu realizat de Fondul Mondial pentru Natură (WWF) şi de coaliţia Rios Vivos de Europa, relatează EFE, potrivit agerpres.

Studiul publicat marţi relevă că doar două dintre cele 21 de bazine hidrografice studiate, ambele din Finlanda, vor fi salubre în 2027.


Citeşte şi: Egiptul RIDICĂ starea de urgenţă instaurată în 2017 – Black News

În baza acestor date, studiul arată că multe dintre ţările membre nu vor atinge obiectivul ţintă impus de UE pentru a reface sănătatea apelor dulci din Europa până în 2027.

În raport au fost incluse şi râurile spaniole Duero, Ebru, Guadalquivir şi Guadiana, a căror stare de salubritate a fost considerată moderată.

În afară de cele două bazine hidrografice din Finlanda, a căror stare a fost clasificată ca bună, au mai fost incluse râurile Loire-Bretagne din Franţa şi Guadiana din Spania care au obţinut rezultate bune şi care respectă Directiva Cadru pentru Apă.

Potrivit raportului WWF, în cea mai gravă stare se află două bazine hidrografice din Italia, două din Germania, delta Rinului din Ţările de Jos şi fluviul Oder.

Conform planurilor de gestionare a bazinelor hidrografice aceste cursuri de apă au înregistrat deficienţe la toţi indicatorii analizaţi ce includ poluarea, extracţia excesivă de apă, blocajele determinate de baraje şi gestionarea deficitară a inundaţiilor şi a secetelor.

Citeşte şi: ATAC armat într-un mall din SUA (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

În prezentarea raportului, reprezentantul WWF, Claire Baffert, a declarat că în loc să-şi concentreze eforturile pentru „sprintul final” al unor râuri salubre în 2027, multe ţări membre ale UE amână aceste planuri.

„Râurile noastre merită o mai bună planificare, măsuri serioase şi investiţii credibile”, a spus Baffert, care a asigurat că multe dintre aceste ţări se îndreaptă spre o neîndeplinire a legislaţiei UE pe această temă.