DISTRIBUIȚI

Cel puţin 8.000 de persoane au fost afectate în nordul Columbiei în urma ploilor provocate de uraganul Eta, care s-a format în Marea Caraibilor, au informat luni autorităţile locale, citate de EFE, potrivit agerpres.

Potrivit Biroului de gestionare a situaţiilor de risc din departamentul Magdalena, creşterea bruscă a nivelului apelor de-a lungul afluenţilor ce coboară din munţii Sierra Nevada a afectat aproape 8.000 de persoane din localităţile El Retén, Aracataca, Zona Bananera, Fundación şi Algarrobo.


Citeşte şi: După o campanie tumultoasă, un electorat divizat se prezintă la urne pentru a alege între Trump şi Biden

Echipele de intervenţie din municipiile afectate au fost mobilizate pentru a contribui la evacuarea familiilor aflate în situaţii de risc, în timp ce autorităţile din departamentul Magdalena gestionează acţiunile ce vizează stoparea ieşirii de matcă a râurilor Fundación şi Sevilla.

La Cartagena de Indias, capitala departamentului Bolivar din vecinătate, primăria a informat că ploile abundente au fost însoţite de descărcări electrice şi că precipitaţiile au inundat 120 de case din 16 cartiere de la periferia oraşului.

Institutul de Hidrologie, Meteorologie şi Mediului (Ideam) a anunţat într-un comunicat că „uraganul de categorie 4 Eta va continua să crească în intensitate în Marea Caraibilor înainte de a atinge uscatul”.

Potrivit Centrului naţional pentru uragane (NHC), Eta a trecut sâmbătă de la statutul de furtună tropicală la cel de uragan de categorie 1, iar luni crescut în intensitate şi a devenit deja un uragan de categoria 4.

Uraganul Eta generează vânturi care ating viteze maximale cuprinse între 210 şi 249 de kilometri pe oră, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, citat de AFP.

Citeşte şi: Cel puţin un jihadist a deschis focul la Viena (VIDEO)! Patru oameni au fost ucişi!

Nicaragua, unde uraganul Eta urmează să atingă uscatul în cursul zilei de marţi, a decretat starea de alertă, la fel ca alte două state învecinate, El Salvador şi Honduras, unde autorităţile locale se aşteaptă la ploi diluviene.

NHC a prognozat „vânturi catastrofale, inundaţii subite şi alunecări de teren” în aceste trei ţări situate în nordul Americii Centrale.

Peste 3.000 de familii din Nicaragua au fost evacuate încă de duminică, a anunţat vicepreşedintele acestui stat, Rosario Murillo. Autorităţile din Guatemala se tem de impactul nefast generat de ploile asociate uraganului Eta, care pot provoca alunecări de teren, inundaţii şi viituri din cauza saturaţiei solurilor la sfârşitul sezonului ploilor tropicale din acest an. Ploi torenţiale au căzut duminică în Costa Rica, unde autorităţile locale au evacuat deja categoriile cele mai expuse de rezidenţi.