DISTRIBUIȚI
Daily Express

Noi regiuni din Spania au început la rândul lor să iasă din izolare, o realitate deja pentru 70% dintre spanioli, dar din care Madridul şi Barcelona rămân deocamdată excluse, informează luni AFP, potrivit agerpres.

La Madrid, executivul de dreapta al regiunii continuă să critice decizia guvernului central de a menţine măsurile de izolare în capitală, unde sute de persoane au manifestat la sfârşitul săptămânii trecute în mai multe cartiere pentru a cere demisia premierului socialist Pedro Sanchez.


Citește și: Un avion de acrobație aeriană S-A PRĂBUȘIT în Canada! Unul dintre piloți a murit!

Această mişcare, lansată pe reţelele sociale şi accentuat de dreapta, s-a răspândit şi în alte oraşe ale ţării.

„Regiunea Madrid este gata să schimbe faza” şi să înceapă ieşirea din izolare, „nu înţelegem decizia” guvernului, a reiterat luni responsabilul regional pentru sănătate Enrique Ruiz Escudero.

Guvernul spaniol consideră că Madridul, regiunea cea mai afectată de pandemie din Spania, nu şi-a întărit încă suficient mijloacele pentru a face faţă unui eventual nou val de COVID-19.

La fel ca Madrid, o bună parte din regiunea vecină Castilia şi Leon, precum şi aglomerarea urbană Barcelona nu trec la prima fază a ieşirii din izolare, ce permite în mod concret deschiderea teraselor barurilor şi restaurantelor sau întâlnirile de familie sau între prieteni de maxim 10 persoane.

Citește și: Atac sângeros în Afganistan! Cel puțin cinci morți și zeci de răniți!

Însă, pentru a limita impactul economic al acestei menţineri în „faza 0”, guvernul a relaxat unele restricţii autorizând în aceste regiuni deschiderea magazinelor mici, însă fără a permite formarea de grupuri.

Alte zone din Spania, precum provinciile Grenada şi Malaga în sud, Toledo în centru sau Valencia în est, s-au raliat în schimb celor care şi-au început ieşirea din izolare lunea trecută.

Prin urmare, deja 70% dintre spanioli au început să iasă progresiv din izolare, acţiune în trei faze ce se va întinde până la sfârşitul lui iunie.