DISTRIBUIȚI
AP

Patru oameni s-au înecat după scufundarea unei ambarcaţiuni cu migranţi în largul enclavei spaniole Melilla (nordul Africii), a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului spaniol de Interne, transmite dpa, potrivit agerpres.

În zona accidentului, survenit în Marea Alboran, în vestul Mediteranei, a fost trimis un elicopter pentru a căuta alţi 16 migranţi care se aflau în ambarcaţiune.


Citește și: Zi de doliu naţional în Albania. Bilanţul victimelor este în creştere!

Serviciile de salvare spaniole au recuperat 65 de supravieţuitori marţi seara târziu, cu puţin înainte de miezul nopţii. Între cei 65 se numără şase femei şi trei copii mici.

Majoritatea celor salvaţi au fost transportaţi la spitale din Melilla, trei dintre adulţi fiind în stare gravă, au menţionat autorităţile.

Citește și: Trump declară RĂZBOI cartelurior de droguri mexicane: ‘Organizaţii teroriste!’

Numărul migranţilor care încearcă să traverseze Mediterana pe la vest pentru a ajunge în Europa a scăzut semnificativ faţă de anul trecut.

Potrivit cifrelor Organizaţiei internaţionale pentru migraţie, 23.000 de migranţi au ajuns în Spania în acest an, până la 24 noiembrie, jumătate din numărul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, scădere ce poate fi atribuită unei îmbunătăţiri a cooperării cu autorităţile din Maroc.