DISTRIBUIȚI

Patruzeci şi şase de persoane au fost arestate în Noua Zeelandă în cadrul unei operaţiuni internaţionale care a vizat câteva zeci de mii de conturi „care deţineau şi distribuiau online materiale legate de exploatarea sexuală a copiilor”, a anunţat miercuri Europol, transmite AFP, potrivit agerpres.

Arestările vin după o anchetă lansată în 2019, în urma unui raport realizat de un furnizor de servicii online care a indicat că „un număr mare de delincvenţi folosesc platforma pentru a face schimb de imagini cu agresiuni asupra unor copii deosebit de deranjante”, a explicat Europol într-un comunicat.


Citeşte şi: Germania este pregătită în caz că Rusia ÎNCHIDE robinetul la gaze – Black News

Potrivit raportului, respectivele imagini ilustrau acte sadice de agresiuni sexuale asupra unor bebeluşi şi copii.

Operaţiunea, desfăşurată de Ministerul neozeelandez de Interne, a permis punerea sub protecţie a 146 de copii.

Ancheta a vizat peste 90.000 de conturi online din toată lumea şi a permis identificarea unor utilizatori. Informaţiile au fost puse la dispoziţia autorităţilor naţionale competente pentru continuarea demersurilor, a menţionat Europol.

Potrivit agenţiei, în UE au fost identificaţi 100 de suspecţi şi la scară internaţională au fost deschise 836 de dosare.

În două dintre cazuri, înregistrate în Austria şi Ungaria, suspecţii şi-au agresat propriii copii, în vârstă de 6, respectiv 8 ani. Cei doi copii au fost plasaţi sub protecţie.

Citeşte şi: Boeing suspendă serviciile operaţionale pentru companiile aeriene ruse – Black News

În Spania, ancheta a dezvăluit că un suspect deţinea şi difuza materiale legate de exploatarea sexuală a copiilor, filmând totodată scene nud şi cu conţinut sexual cu adulţi fără consimţământul acestora.

Un mare număr de anchete lansate pe baza acestor informaţii sunt încă în curs în Uniunea Europeană.