DISTRIBUIȚI
BBC

Patruzeci şi doi de migranţi care încercau să traverseze Canalul Mânecii la bordul unei ambarcaţiuni pentru a ajunge pe coastele Angliei au fost salvaţi vineri, informează AFP, citând autorităţi franceze, potrivit agerpres

„Centrul regional operaţional de supraveghere şi salvare (Cross) Gris-Nez a fost contactat de migranţi care se aflau în dificultatea în strâmtoarea Pas-de-Calais”, a indicat Prefectura maritimă a Mânecii şi a Mării Nordului într-un comunicat.


Citește și : Boris Johnson presează UE să analizeze ‘cu seriozitate’ propunerile sale privind Irlanda de Nord

Echipele de salvare i-au recuperat pe cei 42 de naufragiaţi, iar apoi i-au readus în portul Boulogne-sur-Mer, de unde i-au preluat pompierii şi poliţia de frontieră. Ei sunt toţi „sănătoşi şi teferi”.

De la sfârşitul anului 2018, traversările ilegale a Canalului Mânecii de către migranţi care caută să ajungă în Regatul Unit s-au înmulţit, în pofida avertismentelor repetate ale autorităţilor care subliniază pericolul legat de densitatea traficului, a curenţilor puternici şi a temperaturii scăzute a apei.

În 2020, peste 9.500 de traversări şi tentative de traversare de acest tip au fost înregistrate, adică de patru ori mai multe decât în 2019, potrivit unui bilanţ al prefecturii maritime. Şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte trei sunt date dispărute, faţă de patru morţi în 2019.

Citește și : Rusia a testat DECONECTAREA de la internetul global