DISTRIBUIȚI
tass

Patruzeci şi unu de copii şi-au pierdut viaţa în incendiul care a ucis cel puţin 64 de persoane duminică într-un centru comercial din Kemerovo, în vestul Siberiei, a anunţat marţi o sursă din serviciile de urgenţă regionale, citată de agenţia de presă RIA Novosti, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

„Pe lista cu cei morţi figurează numele a 41 de copii”, a declarat această sursă din cadrul serviciilor de urgenţă din regiunea Kemerovo, adăugând că alte 67 de persoane sunt rănite, dintre care 14 spitalizate, inclusiv trei copii.


Citeşte şi: Proteste la Kemerovo în urma incendiului în care au murit 64 de oameni

Bilanţul oficial al victimelor era marţi de 64 de morţi, dar el nu este încă definitiv, potrivit sursei menţionate.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat marţi la Kemerovo, depunând o coroană de flori la locul incendiului şi vizitând răniţii la spital.

Într-o întâlnire cu mai mulţi oficiali locali şi naţionali de rang înalt, el a denunţat „neglijenţa criminală”, în timp ce autorităţile dau vina pe numeroase încălcări ale regulilor de securitate.

Anchetatorii ruşi şi unii martori au invocat în special ieşirile de urgenţă blocate – erau de fapt închise cu cheia – şi absenţa totală a sistemelor de alertare a clienţilor din centrul comercial la izbucnirea incendiului. 

Citeşte şi: Rusia şi-a pus toată lumea-n cap. Peste o sută de diplomaţi ai Moscovei vor fi expulzaţi din SUA, Europa, Canada şi Australia