DISTRIBUIȚI
Lufkin Daily News

Justiţia suedeză a pus sub acuzare joi, pentru violenţe şi vandalism, 36 de participanţi la o manifestaţie de susţinere a mişcării Black Lives Matter, care a degenerat în iunie 2020, la Göteborg, informează AFP, potrivit agerpres.

Manifestaţia, la care au participat mii de persoane, s-a încheiat în mod paşnic, însă o parte dintre manifestanţi au continuat să protesteze şi confruntări au izbucnit într-un parc public.


Citeşte şi: Preşedinta Taiwanului are încredere în SUA – Black News

„Violenţa a venit în special din rândurile mulţimii, cu lovituri, lovituri de picioare, lansări de pietre şi de alte obiecte asupra poliţiştilor şi vehiculelor acestora”, a detaliat într-un comunicat procurorul Elisabeth Trouve.

Ancheta s-a bazat pe supravegherea video, precum şi pe imagini filmate de camerele unor poliţişti, drone şi înregistrări ale unor martori.

Citeşte şi: Centrul Carter trimite o echipă de observatori pentru alegerile din Venezuela – Black News

În afară de vandalism, manifestanţii incriminaţi vor trebui să răspundă pentru agresiuni şi violenţe împotriva unor poliţişti şi pentru vandalizarea vehiculelor de salvare.

Moartea lui George Floyd, un afro-american de 46 de ani ucis de un poliţist alb în luna mai 2020 în SUA, a declanşat numeroase manifestaţii împotriva rasismului în întreaga lume.