DISTRIBUIȚI

Circa 25 de persoane au fost rănite duminică în urma unei serii de seisme moderate înregistrate în sudul şi vestul Iranului, a anunţat televiziunea de stat din această ţară, citată de AFP, potrivit agerpres.

Două cutremure au lovit o regiune izolată, în apropierea oraşului Lar, din provincia Hormozgan, la puţin timp după ora 05.00 GMT, cel mai puternic având magnitudinea 5,4, potrivit Institutului american de geofizică (US Geological Survey, USGS).


Citește și : Rouhani : Domnule Trump, nu te juca cu coada leului, vei regreta

Un alt cutremur, cu magnitudinea 5,9, a zguduit o parte rurală a provinciei vestice Kermanshah la ora 10.07GMT.

Douăzeci şi cinci de persoane au fost rănite, iar în unele sate au fost raportate pagube materiale, a indicat televiziunea de stat, fără a oferi alte detalii.

Potrivit unui jurnalist AFP, cutremurul din Kermanshah a fost „puternic resimţit” la graniţa cu Irakul, în provincia Sulaymaniyah.

În noiembrie 2017, un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a soldat cu 620 de morţi şi peste 12.000 răniţi în provincia Kermanshah, dar şi cu opt morţi în Irak.

Citește și : Luare de ostatici într-un magazin din SUA. O femeie a fost împușcată mortal