DISTRIBUIȚI

Unul din patru adolescenţi sud-coreeni a suferit de depresie anul trecut din cauza stresului academic şi a celui legat de aspectul fizic, potrivit datelor publicate marţi de Statistics Korea, relatează Xinhua şi agerpres.

Conform Statistics Korea, 25,2% dintre elevii de liceu şi gimnaziu cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani au fost afectaţi în 2020 de depresie, din cauza căreia nu şi-au putut desfăşura activităţile zilnice obişnuite timp de cel puţin două săptămâni.


Citeşte şi: Australia îşi ÎNCHIDE ambasada din Afganistan

Procentul a fost mai mare în rândul elevelor (30,7%) decât în cel al elevilor (20,1%).

Cea mai mare îngrijorare în rândul a 46,5% dintre adolescenţi este reprezentată de rezultatele şcolare, urmată de nemulţumirea legată de aspectul fizic (12,5%), viitorul loc de muncă (12,2%) şi probleme legate de sănătatea fizică şi mentală (6,6%).

Aproximativ 36% dintre ei s-au consultat cu prietenii referitor la problemele lor, iar 32,5% au discutat cu părinţii.

Timpul mediu zilnic alocat somnului de către adolescenţi în timpul săptămânii a fost de aproximativ opt ore. Timpul petrecut în medie zilnic pentru exerciţii fizice a fost de doar două ore.

Citeşte şi: Garda Naţională PLEACĂ de Capitoliu

Aproximativ 37% dintre elevii cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani au petrecut o medie zilnică de trei ore pentru studii suplimentare, cu excepţia orelor obişnuite de şcoală.

Procentul elevilor de gimnaziu care au studiat cel puţin patru ore pe zi a fost de 21,8%, iar cel al elevilor de liceu, de 20,7% anul trecut.