DISTRIBUIȚI

În jur de 2,3 milioane de refugiaţi din Ucraina au solicitat până acum protecţie temporară în Uniunea Europeană, conform cifrelor preliminare comunicate miercuri de Agenţia pentru Azil a Uniunii Europene (EUAA), cu sediul în Malta, transmite dpa, potrivit agerpres.

În procente, aceasta înseamnă aproximativ 44% din totalul celor care au părăsit ţara până acum.


Citește și : Zelenski: Rachete ruseşti au survolat trei centrale nucleare din Ucraina

În fiecare săptămână, circa 300.000 de refugiaţi ucraineni solicită protecţie temporară în UE, Norvegia sau Elveţia.

Acest statut garantează drepturi importante precum permis de muncă, acces la asistenţă medicală, cazare şi prestaţii sociale pe o perioadă de 1-3 ani.

Doar un număr mic de persoane – în jur de 21.700 – au depus cerere de azil în loc de protecţie temporară în UE în intervalul 24 februarie – 24 aprilie.

Citește și : Ursula von der Leyen: Bulgaria şi Polonia vor fi aprovizionate cu gaze naturale ‘de către vecinii lor din UE’

Potrivit datelor EUAA, 4,6 milioane de refugiaţi ucraineni au ajuns în Uniunea Europeană de la izbucnirea conflictului în ţara lor.

Cei mai mulţi – circa 2,9 milioane – au sosit în Polonia, în jur de 800.000 în România, 500.000 în Ungaria şi 360.000 în Slovacia, toate ţări vecine cu Ucraina.