DISTRIBUIȚI

Mai mult de 20 de laboratoare medicale au fost bombardate de forţele aeriene americane şi afgane în ultimele patru zile în provincia Helmand din sudul Afganistanului, aflată sub asediu, a declarat miercuri un oficial din cadrul structurilor de apărare ale ţării, informează agerpres .

‘Douăzeci şi două de laboratoare active de droguri au fost distruse’, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Apărării, Dawlat Waziri.


Piloţi militari afgani şi americani au început să bombardeze laboratoare de droguri duminica trecută, ca parte a noii ofensive comune, a anunţat luni comandantul-şef al Forţelor SUA şi NATO în Afganistan, generalul John Nicholson.

Atacurile au drept scop distrugerea resurselor de finanţare ale militanţilor talibani, a declarat Nicholson, adăugând că astfel de atacuri vor continua.

Mişcarea talibanilor duce un război extrem de extins împotriva guvernului afgan şi susţine că deţine controlul sau îşi exercită influenţa peste circa 13 la sută din teritoriul ţării şi luptă pentru alte 30 la sută.

Citește și : Condamnarea fostului lider militar, Ratko Mladic, la închisoare pe viaţă a fost salutată de comunitatea internaţională

Provincia Helmand este atât centrul producţiei de droguri din Afganistan, producând între 80 şi 90 la sută din cantitatea de opiu la nivel mondial, cât şi cel mai mare centru al talibanilor din această ţară.

Se estimează că gruparea câştigă între 200 şi 400 de milioane de dolari pe an din plantaţiile de mac şi traficul de droguri.

Numai săptămâna trecută, ONU a raportat cea mai mare recoltă de opiu din istoria acestei ţări, estimată la 9.000 de tone de opiu, bază pentru heroină şi alte droguri.

Aceasta înseamnă o creştere cu 87% comparativ cu anul trecut, subliniază un raport al Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC). Doar în Helmand, teritoriul pe care se cultivă mac a crescut cu 79%.