DISTRIBUIȚI
AP News

Cel puţin 20 de medici care sunt membri în Parlamentul Greciei au anunţat până miercuri că vor reveni să lucreze în spitalele elene pentru a uşura astfel povara cu care se confruntă sistemul medical din această ţară pe durata pandemiei de coronavirus, informează DPA, potrivit agerpres

Primul care a făcut acest anunţ a fost medicul pneumolog Giorgios Lamproulis, vicepreşedintele Parlamentului elen şi membru al Partidului Comunist din Grecia (KKE).


Citește și : Grecia, Italia, Spania şi Malta au semnat un memorandum comun asupra noului Pact european privind migrația

Luni, el a cerut să fie exonerat temporar de îndatoririle sale de parlamentar pentru a putea să lucreze într-o clinică medicală din oraşul său natal, Larissa. Giorgios Lamproulis i-a îndemnat pe ceilalţi medici din Parlamentul Greciei să îi urmeze exemplul.

„După părerea mea, locul meu este în acest moment alături de colegii mei, alături de medici şi de infirmiere”, a declarat el.

După apelul său public, alţi 20 de medici parlamentari – radiologi, chirurgi şi specialişti în microbiologie – au părăsit Parlamentul de la Atena pentru a lucra în diverse spitale de pe teritoriul Greciei.

Parlamentul Greciei are 300 de membri.

Citește și : Bulgaria impune restricții mai dure în lupta cu coronavirusul