DISTRIBUIȚI
twitter

Două persoane au fost ucise şi cel puţin zece rănite, inclusiv doi sportivi americani participanţi la Campionatul Mondial de Nataţie, în prăbuşirea mezaninului într-un bar de noapte din Gwangju în Coreea de Sud, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunţat sâmbătă poliţia locală, informează France Presse, potrivit agerpres.

Accidentul a avut loc în jurul orei 2.30 dimineaţă.


„Un balcon interior s-a prăbuşit într-un club de noapte din Gwangju, omorând două persoane şi rănind multe altele”, a declarat sâmbătă un responsabil al poliţiei locale.

 

Citește și : Sute de incendii de vegetație în apropierea Oceanului Arctic

„Cele două persoane ucise nu au legătură cu competiţia de înot. Doi dintre cei răniţi sunt atleţi, un scafandru american şi o jucătoare americană de polo pe apă”, a adăugat el.

Potrivit presei locale, cele două persoane decedate erau în vârstă de 27 şi 38 de ani, iar cel puţin alte 10 au fost rănite în accident.

Poloiştii americani se aflau în clubul de noapte din apropierea satului sportiv pentru a sărbători titlul mondial al echipei lor feminine, dar toţi sunt „sănătoşi şi în siguranţă”, a declarat Christopher Ramsey, şeful echipei americane de polo pe apă.

Citește și : Bruno Le Maire: Franţa îşi va aplica deciziile sale naţionale privind taxarea sectorului digital

„Este o tragedie teribilă”, a spus el.

Echipele neozeelandeze erau de asemenea prezente, potrivit presei din Noua Zeelandă.

„Dansam când, brusc, am căzut cinci sau şase metri. După aceea, toţi s-au grăbit să iasă afară din bar”, a declarat un sportiv din Noua Zeelandă la postul de radio neozeelandez Radio Sport.