DISTRIBUIȚI

Autoritățile ruse au anunțat sâmbătă că 18 persoane au murit din cauza unei intoxicații cu alcool în orașul Ekaterinburg, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Anchetatorii au descoperit că victimele au băut lichior care conținea metanol, un alcool otrăvitor folosit de obicei în scopuri industriale.


Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

„Ca urmare, 18 persoane au murit din cauza consumului lichidului menționat”, a declarat un comitet care analizează infracțiunile majore.

Incidentul survine după ce săptămâna trecută a fost deschisă o anchetă privind o presupusă otrăvire în masă legată de alcool ilegal în sud-vestul Rusiei, în urma căreia au murit 34 de persoane.

Ancheta din Ekaterinburg a constatat că victimele au cumpărat alcool în perioada 7-14 octombrie de la un grup de persoane, dintre care două au fost reținute, a precizat comitetul de anchetă.

Cazurile de otrăviri în masă cauzate de alcool au șocat țara în trecut. În 2016, 77 de persoane au murit în Siberia după ce au băut ulei de baie amestecat cu alcool metilic.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor