DISTRIBUIȚI

Optsprezece combatanţi pro-iranieni au fost ucişi în raiduri aeriene care au vizat în cursul nopţii de duminică spre luni poziţii ale forţelor iraniene şi miliţiilor aliate în estul Siriei, la frontiera irakiană, a comunicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), fără a putea preciza naţionalitatea celor decedaţi, transmite AFP, potrivit agerpres.

OSDO, care dispune de o vastă reţea de surse pe teritoriul Siriei, nu a fost în măsură să identifice nici provenienţa acestor lovituri.


Citeşte şi: Taifunul Faxai face ravagii în Japonia (VIDEO). Un om a murit la Tokyo!

Atacul s-a produs în regiunea Bukamal, provincia Deir Ezzor, un teatru de operaţii complex unde sunt prezente mai multe forţe.

În iunie 2018, lovituri aeriene întreprinse în nordul Siriei, aproape de frontiera cu Irak, au ucis 55 de luptători ai forţelor pro-regim, mai ales sirieni şi irakieni, potrivit OSDO.

La Washington, un responsabil american sub acoperirea anonimatului a imputat acel atac Israelului, a cărui armată a refuzat însă orice comentariu.

Iranul, inamic declarat al Israelului, este angajat militar în Siria de partea regimului preşedintelui Bashar al-Assad. În mai multe rânduri, Israelul a întreprins lovituri aeriene în Siria împotriva unor poziţii iraniene sau ale mişcării libaneze şiite Hezbollah, aliată a Teheranului şi a regimului sirian.

În provincia Deir Ezzor, forţele regimului sunt ajutate de miliţii formate din combatanţi străini, mai ales irakieni şi iranieni.

Citește și : Rusia acuză Facebook şi Google că au distribuit reclame electorale în ziua alegerilor

În aceeaşi provincie, pe teren se mai află Forţele Democratice Siriene (FDS), o alianţă de combatanţi kurzi şi arabi susţinută de avioane ale coaliţiei internaţionale conduse de SUA.

Conflictul din Siria, declanşat în 2011 de reprimarea unor manifestaţii în favoarea democraţiei, a devenit tot mai complex în decursul anilor, prin implicarea unei multitudini de actori şi de puteri străine. Războiul s-a soldat până acum cu mai mult de 370.000 de morţi şi milioane de refugiaţi