DISTRIBUIȚI
Skymet Weather

Cele două episoade de caniculă care au afectat Franţa în iunie şi iulie 2019 au provocat 1.500 de decese, adică de 10 ori mai puţine decât numărul de decese cauzate de canicula din 2003, a anunţat duminică ministrul sănătăţii Agnes Buzyn, într-o emisiune difuzată de France Inter şi franceinfo, citată de AFP, potrivit agerpres.

Franţa a doborât în iunie recordul absolut de temperatură, cu 46 de grade Celsius înregistrate în sudul ţării, la 28 iunie.


Citește și : Papa Francisc denunţă la Madagascar ‘favoritismele şi nepotismul care duc la corupţie’

„Canicula din 2003 a durat 20 de zile, am avut 18 zile de caniculă în două episoade, dar foarte intense, cu o acoperire a teritoriului foarte importantă în al doilea val de caniculă” şi cu „temperaturi excesiv de ridicate”, a amintit oficialitatea franceză, care a explicat că, în acest an, graţie măsurilor de prevenţie şi a informărilor oficiale pe care populaţia le-a tratat cum se cuvine s-a reuşit să se reducă semnificativ mortalitatea. Agnes Buzyn a salutat mobilizarea profesioniştilor din sănătate, a colectivităţilor, a personalului căminelor de bătrâni.

Citește și : Amber Rudd acuză guvernul Johnson că nu face suficient pentru a obţine un acord de Brexit

Valul de caniculă din 2003 a făcut 15.000 de morţi între 4 şi 18 august, îndeosebi în regiunea Centru şi în regiunea pariziană.