DISTRIBUIȚI
Twitter

Treizeci de persoane – 15 militari, 11 civili şi 4 auxiliari civili ai armatei – au fost ucise miercuri în atacuri asupra unor sate din nordul Burkinei Faso comise de presupuşi jihadişti, a anunţat joi Ministerul Apărării la Ouagadougou, citat de France Presse, scrie agerpres

Miercuri la prânz, „populaţiile satelor Dambam, Guevara şi Tokabangou”, situate la aproximativ zece kilometri de Markoye, în provincia Oudala, lânga graniţa cu Nigerul, „au fost ţinta unui atac al unor grupuri armate teroriste care au provocat moartea a 11 civili, au luat vitele sătenilor şi au incendiat proprietăţile”, se arată într-un comunicat al ministerului.


Citește și : Restricţiile NU se aplică celor mai bogaţi oameni dn lume! Cofondatorul Google a primit dreptul de a intra în Noua Zeelandă

„Alertată, o unitate a detaşamentului militar din Markoye”, ce include şi voluntari pentru apărarea patriei (VDP, auxiliari civili), „a fost imediat desfăşurată”, potrivit ministerului.

„Bilanţul acestui atac este de 15 militari şi patru VDP morţi, un soldat rănit şi mai mult de o duzină de terorişti neutralizaţi”, se arată în comunicat.

Burkina Faso se confruntă regulat din 2015 cu atacuri jihadiste mortale, în special în regiunile nordice şi estice din apropierea Mali şi Nigerului, ţări care de asemenea se confruntă cu acţiunile ucigaşe ale jihadiştilor înarmaţi.

Aceste atacuri, adesea asociate cu ambuscade şi atribuite grupurilor jihadiste afiliate grupării Stat Islamic (SI) şi Al Qaida, au făcut peste 1.500 de morţi şi au forţat peste 1,3 milioane de persoane să-şi abandoneze căminele.

Citește și : Aleksandr Lukaşenko ÎNCHIDE frontiera Belarusului cu Lituania

 

La sfârşitul lunii iulie, un soldat din Burkina Faso şi „zeci” de jihadişti au fost ucişi în timpul unei operaţiuni a armatei menite să securizeze zona Madjoari din estul ţării, potrivit statului major.

Cel puţin zece persoane, inclusiv şapte VDP, au fost de asemenea ucise la mijlocul lunii iulie într-un atac în nordul Burkinei Faso.