DISTRIBUIȚI
Publika.md

Se împlinesc 15 ani de la cea mai mare extindere a Uniunii Europene, a cincea de la înființarea uniunii și prima spre est. La 1 mai 2004, zece țări au aderat la UE, inclusiv opt din fosta regiune comunistă, potrivit Mediafax.

Adesea, marea aderare din 2004 este văzută ca o excepție. Începând cu anii ’70, trei țări s-au alăturat o dată la un deceniu având, în general, niveluri similare de dezvoltare cu cele ale membrilor existenți. Totuși, acest lucru nu este adevărat. Aderarea masivă din 1980, când în blocul comunitar au intrat Spania, Grecia și Portugalia – deși dispuneau de economii mai slabe decât cele ale statelor deja membre -, a fost similară celei din 2004, din trei puncte de vedere principale. În primul rând, toate cele trei state care au aderat în anii 1980 erau semnificativ mai sărace decât statele membre existente. În al doilea rând, la fel ca în anii 1980, cele trei state care au aderat în 2004 adoptaseră recent un regim politic democratic. În al treilea rând, aspectul geopolitic a contribuit semnificativ la aderare, din perspectiva Bruxelles-ului, precum și o încercare de a ancora tranziția recentă a sistemelor politice și economice într-un cadru occidental.


Citește și : Jullian Assange, condamnat la 50 de săptămâni de închisoare în Marea Britanie

Două aspecte au diferențiat cu adevărat aderările din 2004 de cele din anii 1980. În primul rând, ideea de a readuce țările UE-CEE în Europa de Vest. Cel puțin pentru țări precum Republica Cehă și Ungaria, perioada 1945-1989 a fost privită de mulți ca o aberație condusă de Rusia. Un alt aspect care a diferențiat aderările din 2004 a fost amploarea – zece țări în total, inclusiv opt din Europa Centrală și de Est.

15 ani mai târziu, există multe aspecte pozitive când privim în urmă. Toate țările UE-CEE au înregistrat majorări semnificative la nivelul capitalului. Aderarea la UE a marcat cel mai important dintre pașii de integrare în instituțiile euro-atlantice, ancorând țările UE-CEE în sfera occidentală (acest lucru este deosebit de important pentru țările baltice și nu numai).

În general, ultimii 15 ani au marcat convergența între instituții, sporirea libertății mass-media și standarde de mediu mai bune. Unele state prezintă o reducere a corupției, deși evoluțiile au fost inconstante din acest de vedere și, în multe cazuri, destul de dezamăgitoare.

Există, însă, persoane care nu leagă neapărat aceste evoluții pozitive de aderarea la UE.

Unul dintre aspectele pozitive majore ale aderării la UE pentru UE-CEE a fost accesul la intrări substanțiale ale fondurilor UE. Acestea au fost responsabile, printre altele, de o modernizare masivă a infrastructurii publice din regiune. Țările din UE-CEE primesc, în general, undeva între 2 și 5 puncte procentuale din venitul național brut (VNB) pe an, în termen net, din bugetul UE.

Deși aderarea la UE a presupus, în general, pentru CESEE, aspecte pozitive, există semne de avertizare importante care trebuie luate în considerare.

În primul rând, în cel puțin unele zone ale UE-CEE, convergența instituțiilor, standardele de corupție și libertatea presei se îndreaptă spre o pantă descendentă. Exemplul remarcabil este Ungaria, unde toate aceste trei aspecte au regresat în ultimul deceniu. Cu toate acestea, alte țări – inclusiv, dar nu numai, Polonia – prezintă, de asemenea, unele semne îngrijorătoare în această direcție. Democrația electorală, măsurată prin varietățile democrației, a cunoscut un puternic regres în opt dintre cele unsprezece țări, începând cu 2004 (s-a îmbunătățit, deși foarte marginal, în România, Slovenia și Estonia). Ungaria și Polonia prezintă scăderi deosebit de notabile. UE a dovedit, până în prezent, lipsă de efort în combaterea acestor tendințe a statelor membre.

În al doilea rând, extinderea UE la 25 și ulterior la 28 de țări a redus capacitatea blocului de a ajunge la consensuri și de a lua decizii. Deși acest lucru nu a fost ușor de făcut nici înainte de 2004, numărul mare de țări în plus, precum și diferitele priorități și niveluri de bogăție, declanșează diferențe puternice la nivel de interese.

În al treilea rând, consecințele economice ale aderării au fost departe de a fi uniform pozitive pentru UE-CEE. Forța de muncă ieftină din apropierea Europei de Vest, a condus la o mulțime de externalizări și a reprezentat un factor major care a declanșat menținerea salariilor din Germania la un nivel scăzut (ceea ce, în sine, a contribuit la dezechilibrele macroeconomice la nivel regional și global). Țările din UE-CEE au reușit să atragă mari sume de investiții interne, însă convergența salarială în țări precum Republica Cehă nu a fost la fel de puternică ca cea a PIB pe cap de locuitor. Acest lucru reflectă faptul că o mare parte din banii generați de industrie părăsesc țările prin repatrierea profitului (aceasta este o sursă de frustrare și din ce în ce mai mult o chestiune politică în mare parte din UE-CEE).

În al patrulea rând, aderarea la UE a țărilor UE-CEE a avut un impact destul de dramatic asupra mișcării migrației, în Europa. Milioane de cetățeni din UE-CEE și-au părăsit țara natală pentru a lucra în Europa de Vest, fapt ce reflectă diferențele salariale uriașe. Sectoarele de sănătate din cele mai sărace părți ale UE-CEE, cum ar fi România, se confruntă, de exemplu, cu o lipsă acută de medici și asistente medicale.

Citește și : Mogherini: UE îndeamnă la ‘cea mai mare reţinere’ în Venezuela

De la criza financiară globală și după aceasta, modelele de convergență în UE-CEE au devenit mai inegale. Criza a lovit foarte mult unele state ale regiunii. Scenariul cel mai probabil este că această convergența economică va continua în UE-CEE. Cu toate acestea, ritmul de convergență va fi departe de a fi uniform. Țări cu o economie mai slabă, precum România, vor continua să aibă o convergență destul de rapidă a PIB-ului pe cap de locuitor cu Europa Occidentală în următorii ani, iar cei mai apropiați de frontiera de productivitate, cum ar fi Republica Cehă, nu vor crește atât de repede. Pentru cei din urmă, multe pot depinde de capacitatea lor de a se reorienta spre părți mai profitabile ale lanțului valoric.

Două mari provocări cu care se va confrunta regiunea în următorii ani constau în declinul demografic și în tranziția spre o economie mai automatizată și mai digitizată. În regiune sunt vizibile acum foarte multe lipsuri de forță de muncă, care aplică o constrângere clară în calea creșterii economice. Este posibil ca firmele să răspundă prin creșterea salariilor și prin investiții în îmbunătățiri care sporesc productivitatea, inclusiv automatizarea și digitalizarea, dar nu este deloc sigur că acest lucru se va întâmpla. Firmele străine din regiune au de luat o decizie importantă, confruntându-se cu o forță de muncă redusă și mai scumpă, fapt ce ar putea duce la o mutare a producției în Turcia sau în Africa de Nord. Cu toate acestea, țările UE-CEE au avantaje mari față de acești potențiali concurenți, inclusiv apropierea de Europa de Vest și o mai bună infrastructură și calitatea muncii.

Din punct de vedere politic, provocările pot fi și mai mari pentru țările UE-CEE. Societatea civilă, partidele de opoziție, rămășițele mass-mediei independente și UE în ansamblu, au o sarcină dificilă de urmat pentru a contracara scăderea calității și independenței instituțiilor și a libertății mass-media în anumite părți ale UE-CEE.

La nivelul UE, este posibil ca încă două aspecte să definească anii care urmează. În primul rând, dacă blocul poate face un salt înainte, în ceea ce privește integrarea. În prezent, acest lucru pare puțin probabil. Cu toate acestea, o integrare mai mare a „nucleului”, care implicit abandona părți din UE-CEE, nu este de neconceput (și poate fi acum opțiunea preferată în Paris). Al doilea este dacă alte țări din Balcanii de Vest vor adera la UE până în 2025 (așa cum urmărește noua strategie a Comisiei).