DISTRIBUIȚI
Business Insider

Furtuna Florence, care a făcut deja 13 victime pe coasta atlantică a Statelor Unite, ar putea provoca în continuare distrugeri pe parcursul weekendului, din cauza „cantităţilor monumentale” de precipitaţii şi a inundaţiilor provocate de acestea, potrivit autorităţilor care au avertizat persoanele evacuate să nu încerce să se întoarcă la locuinţe, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit CNN, bilanţul provizoriu se ridică la 13 victime: 10 decese în Carolina de Nord şi trei în Carolina de Sud, printre care şi o femeie de 61 de ani care şi-a pierdut viaţa vineri, după ce maşina sa a lovit un arbore căzut la pământ.


Citește și : Bărbat de origine română, căutat prin Interpol, arestat în Argentina

Rafalele de vânt şi ploile diluviene au produs pagube importante. Traficul pe numeroase drumuri a fost blocat din cauza arborilor căzuţi, a firele de electricitate doborâte sau din cauza inundaţiilor bruşte.

Furtuna „a deversat cantităţi monumentale de precipitaţii”, a avertizat Roy Cooper, guvernatorul Carolina de Nord (sud-est), statul cel mai sever afectat. „Toate căile de acces din stat ar putea fi inundate”, a avertizat guvernatorul. În ciuda ridicării ordinelor de evacuare în zona de coastă, „nu sunteţi în siguranţă dacă vă întoarceţi”, le-a spus acesta locuitorilor nerăbdători să revină în locuinţe.

„Mulţi oameni care cred că uraganul i-a ocolit nu s-au confruntat deocamdată cu ameninţarea pe care acesta o reprezintă”, a spus Cooper, avertizând locuitorii zonelor muntoase din vestul statului.

Florence „va provoca inundaţii catastrofice în zonele din Carolina de Nord şi Carolina de Sud pentru încă un timp”, a avertizat un responsabil din cadrul Agenţiei americane oceanice şi atmosferice (NOAA), Steve Goldstein, în special din cauza caracterului „lent, aproape staţionar” al furtunii.

Florence, care a scăzut în intensitate, a avansat sâmbătă cu 9km/oră cu viteze ale vântului de 65 km/oră şi va continua să se diminueze pe măsură ce avansează în teritoriile de coastă, potrivit buletinului de la ora 2:00 GMT difuzat de Centrul naţional pentru uragane (NHC).

Citește și : Columbia : Disidentul FARC cel mai căutat a fost rănit într-o confruntare cu armata

În împrejurimile oraşului Hampstead, de pe coasta Carolinei de Nord, în ciuda drumurilor inundate, locuitorii evacuaţi încearcă să revină la domicilii pentru a constata pagubele, potrivit reporterului AFP.

O parte din oraşul New Bern, cu circa 30.000 de locuitori, situat la confluenţa râurilor Neuse şi Trent, se află sub ape de vineri.

Peste 400 de persoane au fost salvate şi 4.200 de case avariate, a explicat sâmbătă edilul localităţii, Dana Outlaw.

„Prioritatea este să pompăm apa de pe străzile oraşului”, dar momentul „reîntoarcerii nu a venit încă”, a afirmat aceasta pentru CNN referindu-se la cei 1.200 de locuitori refugiaţi în adăposturi.

Peste 800.000 de persoane rămăseseră sâmbătă fără electricitate în Carolina de Nord, potrivit serviciilor de intervenţie în caz de urgenţă.

Pe de altă parte, Agenţia federală a parcurilor naţionale a anunţat cu bucurie pe Twitter că cei 16 ponei din colonia Ocracoke, care trăiesc pe o insulă din largul zonei de coastă, se află în siguranţă.

Preşedintele american Donald Trump urmează să se deplaseze în zonele afectate la începutul săptămânii viitoare.