DISTRIBUIȚI
Twitter

Cel puțin 13 persoane au murit în India și în Bangladesh după ce ciclonul Bulbul a afectat regiunea, provocând evacuarea a câteva zeci de mii de persoane, au informat duminică oficialii, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Cinci din cele șase victime înregistrate în Bangladesh au murit din cauza copacilor căzuți. O altă victimă, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a murit după ce a refuzat să își părăsească locuința.


Citește și : În Iran au început lucrări importante la a doua centrală nucleară

Aproximativ 30 de persoane au fost rănite, iar 6.000 de case au fost parțial afectate, au informat autoritățile din Bangladesh.

Nu au fost încă anunțate pagube majore în sud-estul statului Bangladesh, unde trăiesc sute de mii de refugiați din Myanmar.

În India, șapte oameni au murit, a informat ministrul pentru gestionarea dezastrelor, Javed Khan.

Departamentul meteorologic din India a informat că ciclonul este așteptat să scadă, însă a avertizat pescarii să nu iasă pe mare în următoarele 12 ore.

„Ar putea dura câteva zile până când situația va reveni la normal”, a declarat un alt oficial.

Citește și : Pompierii australieni se luptă cu incendiile de vegetaţie şi se pregătesc pentru condiţii ‘catastrofale’