DISTRIBUIȚI
pc.gov.au

Armata australiană a exclus vineri din rândurile sale 13 militari în urma unui raport care îi incriminează pentru acţiunile lor în Afganistan şi care ar putea constitui crime de război, informează AFP, potrivit agerpres.

Şeful armatei australiene, generalul-locotenentul Rick Burr a anunţat că administraţia sa i-a înştiinţat pe aceşti militari cu privire la excluderea lor ce va avea loc în două săptămâni, exceptând cazul în care ei vor câştiga dacă vor face apel împotriva deciziei.


Citește și: Parlamentul European cere RETRAGEREA trupelor turce din Cipru

O anchetă desfăşurată vreme de mai mulţi ani asupra comportamentului armatei în Afganistan a dezvăluit că unităţile de elită ale forţelor speciale „au ucis ilegal” cel puţin 39 de civili şi prizonieri afgani, în special în cadrul unor execuţii sumare care se doreau a fi un ritual de iniţiere pentru noii recruţi.

Acest raport preconiza ca 19 persoane să fie trimise în faţa poliţiei federale australiene şi plata de despăgubiri către familiile victimelor.

Raportul cerea de asemenea o serie de reforme în cadrul armatei.

Totodată, Burr a reamintit că militarii vizaţi au dreptul la o procedură judiciară echitabilă. „Suntem cu toţii hotărâţi să tragem învăţăminte din anchetă şi (să facem) ca armata să iasă din asta şi mai puternică, mai competentă şi mai eficientă. Fiecare situaţie individuală va fi examinată de la caz la caz”, a declarat el.

Citește și: Donald Trump și-a anunțat plecarea de la Casa Albă

După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, peste 26.000 de militari australieni au fost trimişi în Afganistan pentru a lupta alături de forţele americane şi cele aliate împotriva talibanilor, Al-Qaida şi altor grupări islamiste.

Trupele de luptă australiene s-au retras din Afganistan în 2013, însă de atunci au ieşit la iveală o serie de relatări adesea şocante cu privire la comportamentul unităţilor de elită ale forţelor speciale.