DISTRIBUIȚI
scmp

Două tornade au lăsat în urma lor cel puţin 12 morţi şi peste 400 de răniţi în centrul şi în estul Chinei, au informat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP, scrie agerpres

Vânturi puternice au măturat vineri seara metropola Wuhan, din centrul ţării, de unde a pornit epidemia de COVID-19.


Citește și : Statele Unite depun eforturi pentru încetarea confruntărilor dintre Israel şi Hamas

Opt persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 280 au fost rănite, au declarat într-o conferinţă de presă autorităţile din provincia Hubei, cu capitala la Wuhan, adăugând că vânturile au suflat cu până la 260 de kilometri/oră.

Rafalele de vânt au fost atât de puternice încât două macarale au fost avariate, una dintre ele prăbuşindu-se pe un şantier şi provocând pagube materiale semnificative.

Furtuna a lăsat în urma sa vehicule avariate, mai mulţi copaci scoşi din rădăcini, hangare parţial distruse şi stâlpi de electricitate culcaţi la pământ. Peste 26.000 de locuinţe au rămas fără energie electrică şi circa 30 de case s-au prăbuşit, potrivit autorităţilor din Hubei.

Oraşul Suzhou, de lângă Shanghai, a fost şi el lovit vineri seară de o tornadă puternică, însoţită de vânturi de peste 200 de kilometri/oră, au indicat autorităţile locale.

Un bilanţ indică patru morţi şi un dispărut, precum şi 130 de persoane cu răni uşoare.

Citește și : Peste 2.000 de rachete, lansate din Fâşia Gaza

Imaginile difuzate pe reţelele de socializare arătau un vârtej negru provocând daune semnificative în calea sa.

La începutul lunii mai, o furtună violentă însoţită de vânturi puternice a ucis 11 persoane într-un oraş de lângă Shanghai.