DISTRIBUIȚI
tvm.com.mt

Armatorul danez Maersk Line a anunţat sâmbătă că unul dintre vasele sale de transport a salvat 113 migranţi din largul coastelor sudice ale Italiei şi în prezent navighează în largul Siciliei, informează AFP, potrivit agerpres.

Nava, denumită Alexander Maersk, a schimbat cursul după ce a primit un semnal S.O.S. vineri dimineaţa, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Maersk Line, Mikkel Elbek Linnet, care nu a menţionat nici de unde anume au fost salvaţi migranţii şi nici când a fost primit semnalul de alertă.


Citește și : Ministrul culturii austriac cere controale mai stricte la frontierele UE

Nava se află în largul oraşului Pozzallo din Sicilia şi aşteaptă instrucţiuni de la centrul italian de coordonare a salvărilor pe mare, MRCC Roma.

Reacţia echipajului navei răspunde „unui cod de conduită tradiţional”, potrivit lui Linnet. „Nu este pentru prima oară (când se întâmplă acest lucru)… ei au mai recuperat migranţi în ultimii ani cu două sau trei ocazii”, a adăugat el.

Noul guvern populist italian, aflat la putere de trei săptămâni, vrea să reducă sosirile de migranţi la ţărmurile sale, refuzând să-şi deschidă porturile pentru navele organizaţiilor neguvernamentale care pleacă să-i recupereze pe migranţi de pe mare.

Citește și : Miting pentru un al doilea referendum pe tema Brexit-ului la Londra