DISTRIBUIȚI
pressfrom.info

Taifunul Molave s-a abătut marţi asupra Filipinelor provocând moartea a 10 persoane, 12 pescari fiind daţi dispăruţi după ce zeci de ambarcaţiuni s-au răsturnat în apele învolburate, au precizat oficiali citaţi de DPA, potrivit agerpres

Circa 30 de ambarcaţiuni de pescuit s-au răsturnat în largul provinciilor Batangas şi Bataan după ce au fost izbite de valuri uriaşe, a informat Biroul naţional pentru reducerea riscului de dezastre.


Citește și : Michael Bloomberg bagă o avere în ultima săptămână de campanie a lui Joe Biden

Molave s-a abătut duminică asupra coastei de est a Filipinelor, însoţit de ploi torenţiale şi vânturi puternice care au doborât cabluri electrice şi arbori, smulgând acoperişuri.

Taifunul, însoţit de vânturi intense de până la 155 de kilometri pe oră şi de rafale de până la 190 de kilometri pe oră, se deplasează spre vest cu 30 de kilometri pe oră către Vietnam, a precizat biroul meteorologic.

Şapte persoane s-au înecat în inundaţiile din provinciile Quezon, Negros Oriental şi Occidental Mindoro, a spus Mark Timbal, purtător de cuvânt din cadrul Biroului naţional pentru reducerea riscului de dezastre.

Trei persoane au decedat după ce au fost lovite de copaci prăbuşiţi în provinciile Oriental Mindoro, Cagayan şi Laguna, a mai adăugat acesta.

Peste 150.000 de rezidenţi nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din zonele afectate au început să revină acasă odată cu ameliorarea condiţiilor meteorologice, au precizat oficiali locali.

Multe regiuni nu aveau încă electricitate, inundaţiile împiedicând echipele de intervenţie să ajungă în anumite zone pentru a repara stâlpii şi cablurile de înaltă tensiune.

Citește și : Angela Merkel deplânge indisciplina germanilor în faţa pandemiei

Molave este cel de-al 17-lea taifun care afectează Filipinele în acest an. O medie de 20 de cicloane loveşte în fiecare an teritoriul acestei ţări.

Unul dintre cele mai puternice din istoria recentă, taifunul Haiyan s-a abătut asupra ţării în noiembrie 2013, provocând moartea a peste 6.300 de persoane, alte 4 milioane fiind nevoite să-şi părăsească locuinţele.