DISTRIBUIȚI
Libération

Zece persoane care aveau legături cu ultra-dreapta radicală au fost arestate sâmbătă seară în Franţa, în special în Corsica, de către serviciile antiteroriste în cadrul unei anchete privind un proiect de atac ce viza musulmani, au anunţat duminică surse judiciare şi apropiate anchetei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aceşti suspecţi aveau „un plan de a comite un atac violent cu detalii slab definite în acest stadiu şi care viza persoane de confesiune musulmană”, a precizat o sursă apropiată anchetei.


Citeşte şi: Cutremur puternic în sudul Greciei

Direcţia Generală de Securitate Internă (DGSI) a indicat că ”suspecţii erau organizaţi şi se aflau în legătură pentru a comite posibile acţiuni violente împotriva unor presupuse ţinte legate de Islamul radical”, a indicat o altă sursă apropiată anchetei.

Ancheta va determina în ce stadiu se afla acest plan. Schimburile de informaţii interceptate de DGSI arată că suspecţii intenţionau să obţină arme. În cursul a diferite percheziţii au fost confiscate arme, potrivit sursei citate.

Aceste arestări au fost efectuate sâmbătă seara de către poliţişti în cadrul unei anchete penale deschise la Paris, la 14 iunie, a indicat de asemenea o sursă judiciară. Dintre cele 10 arestări, două au fost avut loc în Corsica, în special în capitala acestei regiuni Ajaccio.