DISTRIBUIȚI
dpa

O instanţă din Germania a pronunţat marţi condamnări la închisoare pentru zece comunişti turci, informează dpa, potrivit agerpres. După un proces care a durat peste patru ani, cea mai mare sentinţă a fost de şase ani şi jumătate de detenţie.

Tribunalul a reţinut că inculpaţii recrutau membri pentru Partidul Comunist din Turcia/Marxist-Leninist (TKP/ML) şi organizau evenimente pentru colectarea de fonduri în beneficiul respectivei grupări insurgente. Conform rechizitoriului din 2016, ei au comis infracţinea de susţinere a unei organizaţii teroriste străine.


Citește și: Hanna a făcut DEZASTRU în Mexic (VIDEO)! Doi oameni au murit și patru sunt dispăruți

Avocaţii apărării au susţinut că clienţii lor – nouă bărbaţi şi o femeie, de origini turce şi kurde – au fost acuzaţi pe baza unor probe provenite în mare parte din anchete efectuate de autorităţile din Turcia.

În timpul procesului au avut loc proteste organizate de susţinători ai acuzaţilor, care consideră că aceştia sunt luptători pentru libertate.

Citește și: Donald Trump a anunțat numele noului ambasador american în Germania

TKP/ML, fondat în anii 1970, a dus o campanie – inclusiv violentă – împotriva statului turc şi este supravegheat de serviciile de informaţii din Germania, unde nu este însă interzis.