DISTRIBUIȚI
Forbes

În jur de 1.000 de persoane din Suedia au primit doze de vaccin anti-COVID-19 produs de Moderna care fuseseră păstrate la o temperatură greşită în timpul transportului, a anunţat vineri compania farmaceutică ce livrează vaccinurile, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În total, 2.100 de doze de vaccin (circa 20% din cele primite de Suedia de la Moderna până acum) au fost păstrate la o temperatură prea scăzută, iar dozele neadministrate încă au fost puse deoparte până când se va clarifica dacă au fost compromise, a indicat Apoteket.


Citește și : NATO a inaugurat o nouă Capabilitate de Răspuns la Incidente Cibernetice în R.Moldova

Toţi cei care au primit dozele respective sunt profesionişti din sănătate.

‘Conform evaluării preliminare a autorităţii sanitare suedeze, nu există niciun indiciu că dozele transportate la o temperatură prea scăzută implică vreun risc pentru sănătate’, a comunicat Apoteket printr-un email.

Totuşi, autoritatea sanitară şi agenţia de supraveghere farmaceutică investighează acest caz, a precizat purtătorul de cuvânt al Apoteket, Magnus Frisk. ‘Un lucru pe care trebuie să-l ştim este dacă dozele de vaccin deja administrate îşi vor face efectul’, a adăugat el.

Frisk a mai spus că agenţiile au contactat compania Moderna pentru informaţii suplimentare despre efectul dozelor păstrate la o temperatură prea scăzută şi a afla dacă oamenii care au primit aceste doze trebuie vaccinaţi din nou.

Citește și : NATO a inaugurat o nouă Capabilitate de Răspuns la Incidente Cibernetice în R.Moldova

Dozele afectate şi care nu au fost încă administrate se află în evidenţe şi nu vor fi folosite, a precizat el.

Până la 17 ianuarie, Suedia vaccinase 146.000 de persoane, majoritatea cu doze de la Pfizer-BioNTech.