TENSIUNI puternice între Ucraina și Serbia

Publicat:

Serbia şi-a rechemat pentru consultări ambasadorul la Kiev după ce Ucraina şi-a exprimat via preocupare legată de subiectul “mercenarilor” care luptă alături de rebelii proruşi în estul acestei ţări, relatează agerpres .

La finalul unei întrevederi la Belgrad cu ambasadorul, ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, a declarat vineri jurnaliştilor că au fost “câteva probleme” în relaţia cu Ucraina.


Citiți și : Caritas, organizaţia de caritate a Bisericii Catolice, nu va mai primi monedele din Fontana di Trevi din Roma

“Vreau să spun clar că Serbia respectă integritatea (teritorială) a Ucrainei”, a mai spus şeful diplomaţiei, citat de postul de televiziune N1.

Rechemarea ambasadorului a avut loc miercuri, după cea a ambasadorului Ucrainei la Belgrad, de asemenea pentru consultări.

Acestea din urmă, desfăşurate la Kiev, au fost axate pe “problema mercenarilor sârbi care luptă (…) în rândurile soldaţilor ruşi terorişti” în estul Ucrainei, a anunţat într-un comunicat Ministerul ucrainean de Externe.

“În plus, Ucraina este profund preocupată de contactele ilegale ale reprezentanţilor Serbiei cu Crimeea ocupată” – o referinţă la peninsula ucraineană anexată de Rusia în martie 2014 -, a continuat el.

Ivica Dacica precizat că ambasadorul Ucrainei va reveni duminică la Belgrad.

Conflictul care opune separatiştii proruşi forţelor guvernamentale ucrainene a făcut peste 10.000 de morţi de la declanşarea sa în aprilie 2014. Luptele au scăzut în intensitate după semnarea Acordului de la Minsk în februarie 2015, dar ciocnirile se soldează constant cu victime.

Kievul şi occidentalii acuză Rusia că îi sprijină militar pe rebeli, ceea ce Moscova dezminte.

Serbia a refuzat să urmeze Uniunea Europeană, la care doreşte, totuşi, să adere, atunci când aceasta a impus sancţiuni Rusiei legate de conflictul din estul Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă a fost găsită moartă în casa ei din Italia

O moldoveancă a fost găsită moartă în casa ei din Italia O femeie de 50 de ani din R. Moldova a fost găsită moartă în...

Familie de moldoveni, accident grav în Italia! Un copil este rănit grav

Familie de moldoveni, accident grav în Italia! Un copil este rănit grav Un grav accident rutier petrecut vineri dimineață pe autostrada A9 din Italia a...

Badantă moldoveancă în Italia, abuzată de fiul bătrânei

Badantă moldoveancă în Italia, abuzată de fiul bătrânei Un bărbat italian de 67 de ani din localitatea Solesino, provincia italiană Padova, a fost condamnat la...

Româna, cea mai bine plătită limbă în Spania. Salariile pe care sunt dispuși să le ofere angajatorii

Româna, cea mai bine plătită limbă în Spania. Salariile pe care sunt dispuși să le ofere angajatorii Angajatorii din Spania prezintă tot mai mult interes...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.