Partidul Comunist Chinez îi pedepseşte pe cei care cred în spirite

Publicat:

Filiala Partidului Comunist Chinez (PCC) din oraşul sud-estic Xiamen s-a angajat să-i sancţioneze pe membrii săi care “cred în spirite şi fiinţe supranaturale în loc de marxism-leninism”, transmite EFE, citând ediţia de luni a publicaţiei oficiale Global Times, potrivit agerpres.

Potrivit sursei citate, comisia locală de disciplină a PCC a făcut verificări pentru a descoperi dacă vreunul din cei 70.000 de membri ai partidului a participat la “activităţi superstiţioase”.


Citeşte şi: Kim Jong Un nu-şi serbează ziua de naştere

Cei care au prezentat “probleme” în ochii Partidului trebuie să-şi corecteze atitudinea prin intermediul unei “autoanalize” cu privire la participarea la “organizaţii religioase, secte sau grupări superstiţioase”, precum şi la “ceremonii religioase sau apelarea la clarvăzători”.

Aceste norme au fost publicate în luna august a anului trecut, iar până în prezent autorităţile locale au descoperit circa 20 de cazuri de încălcare de către funcţionari a disciplinei politice din partid.

Conform unei surse anonime din Biroul de Probleme Etnice şi Religioase din Xiamen, citată de Global Times, toţi membrii PCC din această filială au rostit jurământul organizaţiei, au fost nevoiţi să semneze un angajament privind ateismul şi marxismul şi au promis să urmeze regulile şi principiile partidului.

Citeşte şi: Kim Jong Un nu-şi serbează ziua de naştere

În 2018, PCC din Xiamen a organizat 31 de cursuri privind disciplina la care au luat parte peste 2.600 de militanţi.

Ziarul oficial aminteşte că, potrivit ultimelor norme disciplinare ale PCC, publicate anul trecut de Comitetul Central, membrii formaţiunii care cred în religii “trebuie să fie educaţi” şi să li se ceară să se retragă din partid dacă “educarea nu reuşeşte să-i îndrepte”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Omul care a făcut cu mult timp înainte ceea ce face ChatGPT astăzi

Omul care a făcut cu mult timp înainte ceea ce face ChatGPT astăzi În anii 1970, scriitorul de science-fiction JG Ballard a fost intrigat de...

Regizorul Roger Corman, un maestru al filmelor de categorie B, a murit la vârsta de 98 de ani

Regizorul Roger Corman, un maestru al filmelor de categorie B, a murit la vârsta de 98 de ani Regizorul şi producătorul american Roger Corman, cunoscut...

Luna mai va fi cea mai norocoasă din an pentru trei zodii; altora le este testată puterea

Luna mai va fi cea mai norocoasă din an pentru trei zodii; altora le este testată puterea Soarta va testa forța a două semne zodiacale...

Cannes 2024: Rodrigo Sorogoyen nu va mai prezida juriul secţiunii Semaine de la Critique şi va fi înlocuit de Sylvie Pialat

Cannes 2024: Rodrigo Sorogoyen nu va mai prezida juriul secţiunii Semaine de la Critique şi va fi înlocuit de Sylvie Pialat Cineastul spaniol Rodrigo Sorogoyen...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.