Parlamentul german respinge proiectul de lege în baza căruia fiecare cetăţean ar fi putut deveni automat donator de organe

Publicat:

Parlamentarii germani au votat joi, după dezbateri aprinse, împotriva unui proiect de lege în baza căruia fiecare cetăţean german ar fi putut deveni automat donator de organe, cu excepţia cazurilor în care persoana respectivă sau rudele acesteia refuză acest lucru în scris, relatează dpa, scrie agerpres.

Propunerea legislativă, susţinută de ministrul german al sănătăţii Jens Spahn, a fost respinsă cu 379 de voturi împotrivă, 292 voturi pentru şi trei abţineri.


Citește și : Ucraina cere ajutorul FBI în investigaţia unui presupus atac cibernetic comis de hackerii ruşi

În cadrul unui al doilea vot, parlamentarii şi-au dat acordul pentru o legislaţie mai moderată în baza căreia cetăţenii sunt întrebaţi periodic dacă doresc să devină donatori de organe. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 432 de voturi pentru, 200 împotrivă şi 37 de abţineri.

Proiectul de lege, înaintat de Annalena Baerbock, co-lider al Verzilor, şi Katja Kipping, preşedintă a formaţiunii de stânga Die Linke, le cere tuturor germanilor să-şi exprime poziţia cu privire la această problemă cel puţin o dată la fiecare 10 ani când îşi reînnoiesc documentele de identitate.

Citește și : Producţia de uraniu îmbogățit a Iranului este mai mare acum decât cea produsă înainte de acordul nuclear (Rouhani)

Ambele iniţiative aveau drept scop creşterea numărului de donatori, având în vedere că în jur de 9.000 de pacienţi se află pe listele de aşteptare pentru a primi organe în Germania.

În prezent, în Germania medicii au voie să preleveze organele persoanei decedate doar în baza unui acord scris înainte de deces.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă a fost găsită moartă în casa ei din Italia

O moldoveancă a fost găsită moartă în casa ei din Italia O femeie de 50 de ani din R. Moldova a fost găsită moartă în...

Familie de moldoveni, accident grav în Italia! Un copil este rănit grav

Familie de moldoveni, accident grav în Italia! Un copil este rănit grav Un grav accident rutier petrecut vineri dimineață pe autostrada A9 din Italia a...

Badantă moldoveancă în Italia, abuzată de fiul bătrânei

Badantă moldoveancă în Italia, abuzată de fiul bătrânei Un bărbat italian de 67 de ani din localitatea Solesino, provincia italiană Padova, a fost condamnat la...

Româna, cea mai bine plătită limbă în Spania. Salariile pe care sunt dispuși să le ofere angajatorii

Româna, cea mai bine plătită limbă în Spania. Salariile pe care sunt dispuși să le ofere angajatorii Angajatorii din Spania prezintă tot mai mult interes...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.