Milioane de telefoane mobile vor fi geolocalizate în Spania pentru următorul recensământ

Publicat:

Milioane de telefoane mobile vor fi geolocalizate în Spania timp de câteva zile începând de luni pentru a studia mişcările populaţiei care vor fi utilizate pentru următorul recensământ, o operaţiune care este întâmpinată cu reticenţe, relatează AFP, potrivit agerpres.

Iniţiativa, inedită în Spania, se bazează pe colaborarea a trei principali operatori naţionali de telefonie: Movistar (deţinut de grupul Telefonica), Orange şi Vodafone, care reprezintă împreună 78,7% din telefoanele mobile utilizate în ţară.


Citește și : Poroşenko, citat într-o anchetă penală transmisă Parchetului General din Ucraina

Realizată de Institutul Naţional de Statistici (INE), această operaţiune se desfăşoară în total timp de opt zile: cinci zile în noiembrie, în ziua de Crăciun şi încă două zile în vara următoare, 20 iulie şi 15 august.

La fiecare din aceste date, INE va fi informat despre localizarea telefoanelor la diferite ore ale zilei.

Această monitorizare va fi utilizată pentru pregătirea recensământului populaţiei din 2021 şi va oferi o mai bună cunoaşterea a mobilităţii zilnice a spaniolilor şi a numărului de persoane prezente zi şi noapte în diferite zone ale ţării, explică INE într-un comunicat.

Potrivit institutului, această metodă de geolocalizare a telefoanelor mobile va permite să se determine mai bine populaţia reală a unei municipalităţi prin completarea lacunelor metodelor tradiţionale de recensământ bazate pe trimiterea de chestionare. De fapt, oamenii pot fi rezidenţi oficial într-o municipalitate fără să locuiască acolo.

INE a plătit aproape 500.000 de euro acestor operatori de telefonie pentru a efectua monitorizarea, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP.

Citește și : Trump nu exclude să depună mărturie în Congres

Institutul insistă că prelucrarea acestor date va fi limitată la un număr anonim de telefoane, sub forma unor tabele cu rezultate agregate.

“INE nu va dispune în niciun moment de informaţii individuale de niciun fel”, deoarece operatorii nu vor transmite nici numerele nici şi numele titularilor de linie, a dat asigurări sursa citată.

În pofida acestor afirmaţii, repetate de la publicarea proiectului la sfârşitul lunii octombrie, aceasta operaţiune a provocat reticenţe. În ultimele zile, numeroase surse media au explicat modalităţi de a evita monitorizarea telefoanelor mobile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Igor Grosu este aşteptat în capitala Franţei

Igor Grosu este aşteptat în capitala Franţei Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va întreprinde în această săptămână o vizită de lucru la Paris. Anunțul a fost...

Situație fără precedent. Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild

Situație fără precedent. Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild Poliţia fiscală italiană a sechestrat peste...

Maia Sandu și-a încheiat vizita în Germania, unde a discutat despre cooperarea economică și aderarea la UE

Maia Sandu și-a încheiat vizita în Germania, unde a discutat despre cooperarea economică și aderarea la UE În perioada 17-18 mai, Președinta Republicii Moldova, Maia...

Doi străini „au uitat” să declare 83 000 de dolari la vamă. Refuză să spună pentru ce transportau banii

Doi străini „au uitat” să declare 83 000 de dolari la vamă. Refuză să spună pentru ce transportau banii Doi nerezidenți au încercat să introducă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.